T.N.I. a însemnat o nemulţumire generală

Anunturi ImobiliareAnunturi Imobiliare

19 aprilie 2008

„Târgul Naţional Imobiliar (T.N.I.) este singurul eveniment imobiliar ce reuneşte jucătorii pieţei, în cea mai importantă expoziţie, în 4 zile. Pentru evenimentele programate în anul 2008, ţinând cont de numărul impresionant al companiilor expozante la ediţiile anterioare şi de internaţionalizarea evenimentului, am păstrat pentru dumneavoastră o locaţie pe măsura aşteptărilor.
Aflându-se la cea de-a V-a şi a VI-a ediţie, în urma numeroaselor cereri am dublat suprafaţa de expunere, Palatul Parlamentului fiind cea mai bună variantă pentru găzduirea unui eveniment imobiliar de succes. T.N.I. va reuni constructori, developeri, agenţii imobiliare, finantişti care vor prezenta cele mai bune oferte imobiliare şi financiare, atât publicului larg, dar şi specialiştilor în domeniu.
Ne dorim o industrie imobiliară cât mai puternică şi o ofertă accesibilă unei categorii cât mai diversificate de public. Vor fi prezente oferte de apartamente, vile, case de vacanţă, birouri şi spaţii comenciale, atât din ţară, cât şi din afara acesteia.”
Aceasta este o parte din prezentarea T.N.I., desfăşurat între 17 şi 20 aprilie 2008, pe website-ul organizatorului B.D.O.B.C. Business Center. Ceea ce a uitat organizatorul să spună este nemulţumirea generală a expozanţilor şi vizitatorilor. Toţi se plâng de organizarea acestui eveniment.

Conferinţa de presă a început fără presă
Dar, să începem cu prima zi a târgului. Presa a fost chemată joi, 17 aprilie 2008, la ora 11:00 pentru lansare şi conferinţa de presă unde îi vom putea întreba pe dezvoltatori şi agenţii despre piaţă şi colapsul ei. Aşa scria în invitaţie.
La 10:45 cand am ajuns acolo, la intrarea în târg (una singură) era o coadă de circa 100 de persoane (presă, expozanţi şi vizitatori). Toată lumea aştepta să intre. Numai că baieţii de la S.P.P. aveau ordin să ne percheziţioneze pe toţi. De aceea coada se mişca foarte greu.
Am stat cam o oră până să reuşesc să intru şi am fost surprins să aflu că la ora 11:30 începuse conferinţa de presă. Bineînţeles că se desfăşura fără presă, fiind de faţă doar câţiva expozanţi care urmau să ia cuvântul. Toţi ceilalţi erau afară la coadă, mulţi dintre expozanţi cărând materiale pentru standurile proprii.
Pentru că nu era absolut nimic interesant la aşa zisa conferinţă de presă, am plecat să vizitez târgul. Aşa am avut altă surpriză când am văzut mulţi expozanţi care abia atunci îşi amenajau standurile. Am aflat mai târziu că vina era tot a organizatorului care le-a permis accesul la târg abia în dupămiaza zilei anterioare.

„Ar trebui să cer organizatorului banii înapoi!”
Unul dintre cei nemulţumiţi, Alexandru Gerard Pavel, sales manager la Edil Real Estate, a declarat pentru Profit Imobiliar că „Organizatorul nu a făcut pachete de publicitate pe care să le ofere tuturor expozanţilor. Am vrut să facem paşi pe care să-i lipim pe jos pe culoare pentru a face legătura dintre noi şi un partener care oferă credite şi nu am avut voie. Ni s-a spus că există monopol pentru acest tip de reclamă. Nu este corect. Până la urmă toţi avem aceleaşi drepturi. Pot să sugerez că asta ar fi concurenţă neloială.
O altă problemă este cu intrarea de dimineaţă. Consider că ar trebui ca expozanţilor să li se permită să intre la standuri. Ei nu au spus că deschiderea pentru expozanţi este la ora 10:00 şi pentru public la 12:00. Azi dimineaţă erau vizitatorii cu mine la coadă. Intrau înaintea mea, treceau prin faţa standului nostru, vedeau că nu este nimeni şi plecau mai departe. Iar noi plătim 250 euro/mp + T.V.A. Asta nu cred că este foarte corect.
Trebuiau să se gândească dinainte la toate aspectele astfel încât să fluidizeze traficul. Probabil că este cel mai mare târg de până acum organizat de ei aici. De aceea trebuiau să se aştepte la un flux mare de vizitatori şi să găsească soluţii în acest sens. Ar trebui să evaluez pagubele şi pierderile şi să cer organizatorului să îmi dea banii înapoi, nu?”.

„Organizarea este super, super proastă!”
Toţi expozanţii cu care am stat de vorbă au avut cam aceleaşi reproşuri de adus organizatorilor. Unul dintre ei este George Dimitriu, director al Pyf Imobiliare, care a declarat pentru Profit Imobiliar că „Organizarea acestui târg este super, super proastă! Ca expozant stau la coadă de fiecare dată când intru cu materiale deşi am ecuson în piept. Acelaşi lucru se întâmplă dacă ies să fumez. Abia azi, sâmbată, au făcut afară un ţarc ca la animale unde putem fuma.
O altă bilă neagră este taxa de intrare pentru vizitatori. Mulţi au plecat din această cauză. După ce stai la coadă o oră, o oră şi jumătate şi vezi taxa de intrare nu cred că mai intri. Căldura este infernală în expoziţie pentru că nu au asigurat climatizarea. Condiţiile la stand sunt foarte proaste.
Nu au oferit decât trei pereţi, o masă şi două scaune. Restul trebuia să ţi-l faci singur în condiţiile în care abia miercuri la ora 15:00 ne-au dat voie să începem amenajarea şi joi la 11:00 începea expoziţia. Am văzut mulţi colegi de breaslă stând joi la coadă şi aşteptând să intre până la ora 12:00 cu materiale, mobilier şi tot ce le mai trebuia. Eu ca agenţie imobiliară nu voi mai participa la acest târg.”

Profit Imobiliar

Anunturi ImobiliareAnunturi Imobiliare
Copyright © 2007 - 2010 profitimobiliar.ro
Revista Profit Imobiliar si scoti profit din imobiliare Top66 Statistici
LifeDesign